CAUZA RAICU CONTRA ROMANIEI

DECIZIE

19 octombrie 2006

Aceasta decizie va deveni definitiva in conditiile precise ale articolului 44 § 2 al Conventiei. Poate sa suporte modificarile de forma.

In cauza Raicu contra Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a treia), in sedinta din 19 octombrie 2006 in componenta:

B.M Zupancic, presedinte,

J. Hedigan,

C. Birsan,

D-na A. Gyulumyan,

E. Myjer,

David Thór Björgvinsson,

D-na I. Berro-Lefevre, judecatori,

si V. Berger, grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 28 septembrie 2006, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:





PROCEDURA



1. La originea cauzei se afla cererea nr. 28104/03, introdusa impotriva Romaniei si in care un cetatean al acestui stat, d-na Alexandrina Raicu ("reclamanta") a sesizat Curtea la data de 4 august 2003 in temeiul articolului 34 din Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale ("Conventia").



2. Guvernul roman ("Guvernul") este reprezentat de agentul guvernamental, d-na Beatrice Ramascanu.



3. La data de 4 noiembrie 2005, presedintele sectiei a treia a decis sa comunice plangerea Guvernului. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3 din Conventie, el a decis ca admisibilitatea si temeiul cauzei vor fi examinate in acelasi timp.







IN FAPT





I. CIRCUMSTANTELE SPETEI



4. Reclamanta s-a nascut in 1943 si locuieste in Bucuresti.

5. La data de 10 iulie 1997, T.A. si T.V. au introdus, contra Consiliului Municipal din Bucuresti, o actiune in revendicare pentru apartamentul nr. 51, situat in Bucuresti pe strada Fuiorului, nr. 7, care fusese confiscat de stat in temeiul decretului nr. 223/1974 in momentul plecarii definitive in strainatate a acestora in 1978.



6. La data de 16 octombrie 1997, Consiliul Municipal din Bucuresti a vandut reclamantei apartamentul litigios, in temeiul legii nr. 112/1995 privind regimul juridic a anumitor imobile cu destinatia de locuinte intrate in patrimoniul statului inainte de 1989 ("legea nr. 112/1995").



7. Printr-o hotarare din data de 9 octombrie 1998, judecatoria din Bucuresti a acceptat cererea de revendicare citata mai sus. In lipsa de recurs formulat de Consiliul Municipal, hotararea a devenit definitiva.



8. Printr-o hotarare din 30 noiembrie 1999, judecatoria din Bucuresti a acceptat cererea de anulare a contractului de vanzare din 16 octombrie 1997, introdusa de T.A. si T.V. impotriva Consiliului Municipal din Bucuresti si impotriva reclamantei, pe motiv ca primaria a dat dovada de rea-credinta cu ocazia incheierii contractului, tinandu-se cont de cererea de revendicare pendinte in acel moment.



9. La 23 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucuresti a pronuntat o hotarare de respingere a recursului introdus de reclamanta si de Primaria Municipiului Bucuresti impotriva hotararii mai sus mentionata.



10. Printr-o hotarare din 12 martie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a acceptat recursul formulat de reclamanta si a respins cererea de anulare a contractului de vanzare litigios. Curtea de Apel a judecat ca persoana interesata a dat dovada de buna credinta in momentul incheierii contractului si necunoasterea de catre Primaria Municipiului Bucuresti de obligatia sa legala de a suspenda vanzarea apartamentului dupa introducerea actiunii in revendicare de catre T.A. si T.V. nu era sanctionata de nulitatea absoluta a contractului ci de nulitatea relativa, care nu putea fi invocata de T.A. si T.V., terti in contract. Curtea adauga ca dispozitiile de aplicare ale Legii nr.112/1995 prevedea ca functionarii de la primarie erau responsabili de prejudiciul cauzat de necunoasterea obligatiei de suspendare a vanzarii in discutie.



11. Printr-o hotarare din 12 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie admite recursul in anulare formulat de Procurorul General impotriva deciziei din 12 martie 2001 mai sus citata. Ea considera ca, deoarece legea nr.112/1995 astfel modificata de Hotararea de Guvern nr.11/1997, nu permitea decat vanzarea imobilelor nationalizate de catre stat, cu titlu valabil, apartamentul litigios, nationalizat fara titlu valabil, n-ar fi putut face obiectul unui contract de vanzare, deoarece de atunci era lovit de nulitate absoluta. Curtea considera ca Primaria a fost de rea credinta in momentul incheierii contractului de vanzare si reclamanta nu si-a dovedit buna credinta mai ales prin faptul ca nu a intreprins diligente pentru a se interesa despre situatia apartamentului in discutie.



12. In consecinta, Curtea Suprema de Justitie caseaza hotararea din 12 martie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti si confirma temeiul anularii contractului de vanzare din 16 octombrie 1997.



13. In prezent reclamanta face obiectul unei proceduri de evacuare din apartamentul in cauza.


II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

A. Codul de procedura civila

14. In momentul cand s-au petrecut faptele articolele pertinente din Codul de procedura civila dispuneau :


Articolul 330

Procurorul General poate

< Anterior		Inainte >